Din Cuib

Părinții au întrebat, eu am răspuns. Iată ce a ieșit:

1.          Oare cum arată substimularea copilului, dar suprastimularea? Exista așa ceva?

Oh, da!  Există atât riscul unei slabe stimulări, dar și unei suprastimulări și o să vedem în continuare ce se întâmplă în abele cazuri.

Creierul copilului se dezvoltă într-un mod accelerat în primii 3 ani de viață, fiind mult mai activ decât creierul unui adult. Țînând cont de felul unic în care se dezvoltă creierul în acești primi ani de viață, trebuie să știm că este nevoie de o stimulare potrivită și vorbim aici atât de cantitate, cât și de calitate.

Voi da exemple concrete. O slabă stimulare se întâmplă atunci când copilul nu este lăsat să fie parte activă din familia sa (din primele zile de viață) – este ținut în pătuț desi nu doarme, nu i se vorbește adresat, nu este lăsat să exploreze mediul, atât visual, cât și fizic. Cu alte cuvinte, atunci când credem că un copil de câteva zile, luni sau chiar ani nu are nimic altceva de făcut decât să doarmă și să mănânce. O slabă stimuare este și atunci când copilul mic stă la ecrane, o simplă apăsare de buton sau atingerea unor ecrane nu pot înlocui sub nicio formă experiențele reale, acelea care în mod real ajută și întăresc conexiunile în creier.

De cealaltă parte, suprastimularea se întâmplă în momentul în care nu adaptăm numărul de stimuli vărstei și nivelului de dezvoltare. Pentru un copil mic, de exemplu, care stă în pătuț, poate fi suprastimulare să urmărească un carusel care se miscă, luminează și cântă în același timp. Tot suprastimulare este și atunci când în mediul unui copil se află un număr mare de jucării, dar și când nu se respect nevoia de ORDINE a copilului. În acest caz, copilul este copleși de numărul mare jocuri, activități, sunete sau mișcări.

În familiile moderne, de cele mai multe ori apare supratimularea. Copiii au multe jucării și de aici apare haosul, toate sunt împrăștiate peste tot, jocurile ajung să nu mai fie complete, piesele sunt rătăcite prin diverse cutii, astfel copilul ajunge să nu se mai concentreze, să nu mai facă activități cu scop și desigur să nu mai facă nicio activitate până la sfârșit.

2.          Ce fac în situația în care nu mai este interesat de activitățile de care era interesat până acum (cutia permanenței, carduri etc)? Ne-am mutat la bunici la curte în perioada asta și tot ce vrea să facă este să exploreze curtea și tot ce înseamnă ea – roabă, mătură etc.

Sunt sigură că mulți copii, în această perioadă, pe lângă faptul că nu au acea libertate de mișcare cu care erau obisnuiți (plimbări în parc, comunitate) și-au schimbat și mediul – fie că vorbim de casa bunicilor sau a unei mătuși.

Asta înseamnă că există foarte multe lucruri noi de explorat, experiențe de trăit și roabe de plimbat. 😊

Trebuie să înțelegem că atât activitățile care implică motricitatea fină, cât și cele care dezvoltă și rafinează motricitatea grosiră sunt oportunități de învățare.

Nicio secundă nu trebuie să ne gândim că, dacă un copil face activități migăloase, de motricitate fină vă fi inteligent, iar un altul, care este orientat către activitățile fizice, grosiere nu va fi.

Să ne gândim și în felul următor: dacă în casă faceați activități de limbaj cu carduri, de unde învăța denumirile animalelor, culorile sau orice altceva, afară, în curtea bunicii, pe lângă faptul că face activități fizice, învață și limbaj cu ajutorul obiectelor de care aminteai: roabă, mătură, greblă.

Când vă fi momentul pentru el, îti va arăta că este interesat și de carduri sau activități de interior.

3.          Ce facem cu limitele? Eu simt că le forțează mai mult decât de obicei, iar eu îi permit mai mult decât în mod normal, dar nu știu dacă procedez bine.

Limitele sunt bune, îi dau copilului siguranță și încredere în mediu – atâta timp cât vorbim de limite rezonabile.

Nesiguranța pe care o simțim noi, adulții, acum, ajunge și la copii, iar ei își spun îngrijorările într-un cu totul alt mod decât noi. Poate părea că ”forțează” limitele, sau că este agitat, în timp ce lui să îi fie de fapt teamă.

În absolut toate familiile cu copii s-a produs, o schimbare de rutină. Un motiv în plus pentru copil să nu se simtă în siguranță.

Dincolo de toate aceste aspect care țin strict de contextul în care ne aflăm, limitele ar rebui să fie clare și constante. Fiecare familie are limitele și regulile ei, iar acestea ar trebui respectate de toți membrii familiei – constant. Limitele vin în strănsă legătură și cu modul în care este pregătit mediul. Când mediul este bine pregătit și adultul va fi mai relaxat și limitările mai puține.

Toate emoțiile sunt acceptate, dar unele acțiuni trebuie să fie limitate.

Citește și: https://www.childsnest.ro/spune-mi-cum-te-joci-cu-copilul-tau-ca-sa-iti-spun-cine-esti/

Leave a Reply