Din Cuib

Ce se întămplă dacă nu identific nevoia reală și îl pun să facă activitățile pe care le fac ceilalți copii?

By 26/04/2020iunie 25th, 2020No Comments

Într-o lume cu înfinite posibilități și acces la informație, cât din ce facem cu copiii răspunde nevoilor lor reale?

Trăim vremuri în care suntem la un click distanță de toate informațiile de care avem nevoie și cu toate astea, vedem cum ne este din ce în ce mai greu să ne conectăm, chiar și cu noi și cu nevoile noastre reale.  

Când vine vorba de creșterea și educarea unui copil lucrurile devin cu atât mai sensibile. Din nou, putem vorbi de numeroasele posibilități pe care le avem, înclusiv când vine vorba de ce jucării, haine sau ce metodă de educație să alegem.

Sunt de părere că trebuie (și e bine) să folosim avantajele pe care le aduc progresele din toate domeniile și totuși, să învățăm să ne observăm mai mult unii pe alții.

Haide să ne oprim la jucăriile și activitățile pe care le oferim copiilor. E clar că nu ducem lipsă nici de magazine de jucării, nici de grupuri cu idei de activități – aceasta poate fi partea bună a lucrurilor.

Activități. Activități. Activități

Ce nu se spune foarte des este că ideile de activități și jocuri din online sunt doar o ”BAZĂ DE DATE” pentru părinți. Dacă ele sunt acolo nu înseamnă că le aplicăm oricând și oricum. Nu!

Să luăm următorul exemplu: ești părinte, vezi pe un grup o idee de activitate, te uiți prin casă, ajungi la concluzia că ai tot ce e nevoie ca să o pregătești și tu pentru copilul tău și treci la treabă.

Ce lipsește din contextul asta ca totul să fie bine?

OBSERVAREA.

 Înainte să alegem o activitate pentru copil e nevoie să îl observăm, pentru că numai prin observare putem cunoaște nevoia reală a copilului. Spun asta pentru că mulți adulți aleg activitățile in funcție de nevoia lor, nu a copilului. 😊

De multe ori nevoia părintelui este prioritizată – copilul trebuie să știe culorile, literele, să numere în română și musai în engleză. Iar problema nu este că ajunge să le știe, ci că le învață când nu este nevoia lui, ci când vrea părintele. Altfel ce? (am fost întrebată)

Ce se întămplă dacă nu identific nevoia reală și îl pun să facă activitățile pe care le fac ceilalți copii?

Atunci când copilul este interesat de ceva, înseamnă că acela este momentul lui, atunci poate cel mai bine să dobândească acele informații, mișcări sau abilități. În niciun alt moment nu va mai fi la acel potențial maxim ca atunci. Da, le va învăța și mai târziu, dar cu mai mult efort și niciodată atât de natural ca în acea fereastră de oportunitate.

Dacă noi nu ținem cont de asta și dăm copilului orice activitate (fie ea și una foarte bună), într-un moment nepotrivit, riscăm să fim obstacol și nu ajutor pentru copil.

Doi copii de aceeași vârstă pot avea interese absolut diferite și ambii să se dezvolte conform ritmului lor natural, dacă veți practica observarea.

Bucurați-vă de unicitatea copilului vostru și faceți din ea un fundament pentru ce urmează să se construiască, de aici încolo.

Citește si: https://www.childsnest.ro/toti-copiii-fara-exceptie-invata-in-aceste-zile-o-lectie-importanta/

Leave a Reply