Parenting

Ghid de prim ajutor emoțional în 8 pași

În cartea sa, ”Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor”, Dr. Peter Levine dă o mulțime de soluții practice pe care le putem folosi atunci când copilul trece prin diferite traume. Chiar daca nu vorbim de fiecare dată de traume majore, orice incident sau accident, fie și unul minor, e bine să fie luat în seamă.

Citind acest ghid de 8 pași mi-am dat seama ca există totuși riscul să nu știm cum să reacțtionam astfel încât să ajutăm copilul și că aceste informații sunt absolut esențiale pentru orice adult care are in preajma un copil (sau mai mulți).

Toți acești 8 pași sunt esențiali cred eu, chiar dacă unii ne pot parea mai importanți decât alții. Tu ce părere ai? Aplicai toți acești pași după accidente/incidente?

”1. Ocupă-te în primul rând de reacția ta  

(Acest pas nu poate fi nicicum subestimat ca importanţă!)

 Acordă-ți timp să-ți observi propriul nivel de frică sau îngrijorare. Apoi, trage adânc aer în piept și, în timp ce expiri încet, identifică ce simți în corp, până când ești suficient de liniștit pentru a reacționa cu calm. Un adult prea emotiv sau sufocat poate să-l sperie pe copil la fel sau chiar mai mult decât căzătura sau accidentul în sine . Amintește-ți analogia cu a-ți pune întâi tu masca de oxigen când te afli lângă un copil în avion .

2. Ține-l pe copil nemişcat și liniștit (pentru cazurile mai grave)

Dacă preocuparea privind siguranța sau natura rănilor impune să îl ridici sau să îl muți pe copil, asigură-te că este susținut în mod adecvat. Transportă tu copilul. Amintește-ți că probabil e în stare de șoc și nu realizează gravitatea rănii.

Deoarece corpul său e probabil invadat de adrenalină, se poate dovedi a fi dificil să-l ții nemişcat. Vorbește cu voce fermă, încrezătoare, care transmite în acelaşi timp cu afecțiune că tu ești responsabil să-l protejezi și știi exact ce ai de făcut.

Asigură confortul termic al copilului, înfăşurând un pulover sau o pătură în jurul umerilor și corpului său. În eventualitatea unei lovituri la cap, nu îi permite să adoarmă până nu își dă un medicul acordul.

3. Încurajează-l să petreacă timp pentru a se simți în siguranță și a se odihni

Acest lucru este îndeosebi valabil dacă cel mic prezintă semne de şoc (ochi sticloși, piele palidă, respirație rapidă sau superficială, dezorientare, pare excesiv de emoţionat sau, din contră, este lipsit de expresie ori se comportă de parcă nimic nu s-a întâmplat). Nu îi permite să sară și să se întoarcă la joacă. Ajută-l pe copil să știe ce să facă adoptând tu însuți un comportament relaxat, liniştit și nemişcat. Poți spune ceva de genul: „După o căzătură este important să te așezi (întinzi) nemişcat și să aștepți până când treće şocul. Mami nu pleacă de lângă tine până atunci.“

O voce calmă, încrezătoare îi spune copilului că tu ştii ce e mai bine.

4.Ține-l în brațe

Dacă ai un bebeluş sau un copil foarte mic, probabil îl vei lua în brațe. Asigură-te că faci acest lucru cu fermitate, dar blând, non-restrictiv. Evită să-l ții strâns, precum și să-1 legeni sau să-l mângâi excesiv, pentru că aceste manevre pot întrerupe recuperare, prin interferarea cu reacțiile naturale ale ale corpului. Pentru a-i comunica suportul și reasigurarea ta unui copil mai mare fără a tulbura procesul, o sugestie este să îți plasezi mâna pe spatele lui chiar în dreptul inimii sau pe partea superioară a lângă umă .

O „ mână vindecătoare “ , caldă îl ajută pe copil să se simtă conectat, deoarece calmul tău îi este transmis în mod direct, prin atingere . Acest lucru se întâmplă, desigur, daca este receptive la atingeri.

5.Pe măsură ce șocul se stinge, ghidează-i atenția copilului către senzaţiile sale 

(acest pas constituie cheia prevenirii și vindecării traumei)

Limbajul vindecării este limbajul creierului instinctual – care este limbajul senzațiilor, al timpului și al răbdării . Așa cum atingerea este importantă, la fel este și tonul vocii tale. Cu blândeţe, întreabă-l pe copil cum se simte, ”în corpul lui“. Repetă răspunsul lui sub formă de întrebare – „ Te simți bine în corpul tău ? “ – și așteaptă o încuviinţare sau un alt răspuns . Fii mai specific la urmă toarea întrebare : „ Cum te simți în burtă (cap, braţ, picior etc.)? “

Dacă menționează o anumită senzaţie, întreabă-1 cu blândeţe despre localizarea ei, mărime, formă, „culoare“ sau „greutate“. Nu te preocupa cu ceea ce înseamnă aceste senzații, important este ca cel mic să le poată observa și împărtăşi. Continuă să îl îndrumi pe copil să rămână în momentul prezent cu întrebări precum ,,Cum se simte (usturimea, umflătura, « buba », înțepătura) acum ? “. Dacă este prea mic sau prea speriat ca să vorbească, cere-i să-ți arate unde îl doare.

6. Lasă un minut sau două de tăcere între întrebări

Aceasta poate fi partea cea mai grea pentru părinţi, dar cea mai importantă pentru copil . Acest lucru îi permite oricărui ciclu fiziologic care se poate pune în mișcare în sistemul copilului tău să elibereze excesul de energie și să se îndrepte spre finalizare. Fii atent la semnele care îți arată că ciclul s-a încheiat. Aceste semne includ o respirație spontană, adâncă, relaxată, încetarea plânsului sau a tremuratului, copilul se întinde, cască, îi revine culoarea în obraji, zâmbește, se orientează în jurul său ori stabileşte contact vizual. Așteaptă să vezi dacă începe un alt ciclu sau dacă apare senzația că e timpul să vă opriţi. Ține minte că se întâmplă multe lucruri în sistemul nervos al copilului care pot rămâne invizibile pentru tine. De aceea este atât de importantă aşteptarea unui semn că lucrurile s-au schimbat .

7. Nu iniția discuții despre accident sau despre căzătură în timpul acordării pentru prima dată a primului ajutor

Cel mai bine este să nu vorbești despre întâmplare punând întrebări care să-ți ușureze anxietatea sau curiozitatea proprie. Motivul este că „povestea“ poate întrerupe perioada de odihnă necesară pentru descărcarea excesului de energie care a fost generat. Povestitul îi poate irita pe copii, exact când au nevoie să se liniştească . Doar în timpul aşteptării în tăcere apar senzațiile involuntare precum tremurat, frisoane şi fiori, care inițiază ciclul ce duce rapid la stare de relaxare și calm. După ce are loc eliberarea, copilul și-ar putea dori să spună o poveste, să deseneze o imagine sau să pună în scenă un joc despre ceea ce s-a întâmplat.

Dacă a fost mobilizată multă energie, eliberarea va continua. Următorul ciclu poate fi prea subtil ca să-l observi , dar odihna (mai degrabă decât vorbitul sau joaca ) promovează o recuperare mai solidă, permițându-i corpului să vibreze gentil, să elibereze căldură, să genereze modificări de culoare ale pielii etc., pe măsură ce sistemul nervos revine la echilibru . Aceste modificări au loc în mod natural.

Tot ceea ce are de făcut părintele este să asigure un mediu calm, liniştit și să adreseze câteva întrebări la obiect pentru a ghida cu blândeţe procesul. Poate fi dificil de asigurat un spațiu liniştit când membrii familiei se adună și întreabă „Ce s-a întâmplat?“. Ca răspuns, le poți spune simplu şi politicos: „Nu acum…vorbim despre asta mai târziu, după ce sora ta se odihnește puțin. “A vorbi despre detaliile accidentu- lui cu copilul (sau în fața copilului) poate încărca și mai mult un sistem nervos deja activat, adăugând încă un strat de frică absolut inutil. Acest lucru poate duce la eșuarea procesului de vindecare!

Dacă frații sau surorile vor să își exprime preocuparea, pot urma indicațiile tale spunând ceva liniștitor, precum ,,Stai cât mai nemişcat, ca să te faci bine curând“ sau „E în regulă să plângi, frățioare. O să te facă să te simți mai bine “.

Te rog, abține-te de la reproșuri precum: „Ţi-am spus că te loveşti dacă te joci pe scările alea! “De asemenea, abține-te de la afirmații critice precum : „ Ești un copil aşa de neîndemânatic !“

8. Continuă să validezi reacţiile fizice ale copilului

Rezistă tentației de a opri lacrimile sau tremuratul copilului. Dar păstrează contactul cu el, amintindu-i că orice s-a întâmplat a trecut şi că va fi bine în curând . Pentru a reveni la echilibru, descăracarea copilului trebuie să continue până când se oprește de la sine. Studiile arată că acei copii care pot să plângă și să tremure după un accident au mai puține probleme de recuperare în urma lui. Treaba ta este să folosești o voce calmă și o mână liniștitoare ca să îi transmiți copilului ”Este bine să te scuturi de sperietură și să o lași să iasă”.

Cheia este să eviți întreruperea sau distragerea atenției copilului, ținându-l prea strâns sau stând prea departe.”

Citește și: https://www.childsnest.ro/toti-copiii-fara-exceptie-invata-in-aceste-zile-o-lectie-importanta/

Foto: www.freepik.com

 

 

One Comment

Leave a Reply