«Chiar dacă poate părea dificil să oferim copiilor un grad din ce în ce mai mare de autonomie, aceasta este conditia necesară şi indispensabilă pentru a-i putea educa să fie încrezători în fața încercărilor ce îi aşteaptă. Cine nu crede că este stăpân pe propriile decizii, ci doar un subiect al capriciilor destinului, va pune mereu înfrângerile sale pe seama întâmplării, renunţând să preia controlul asupra propriei vieti.
Iată ce putem face pentru a le oferi copiilor noştri darul autonomiei:
1. Sã le oferim un mediu pe care îl pot explora
În primii ani, copilul are numai intenţii bune şi vrea să imite adultii.
Este bine să-l lăsăm să ia inițiativa şi să încerce, chiar dacă nu e întotdeauna uşor să găsim o metodă de a împăca necesităţile vieții de zi cu zi, cu dorinţa lui de independență.
Dar pe măsură ce creşte, dorinţa lui de a face totul singur devine din ce în ce mai rară şi copilul trece de la faza: „Vreau să fac eu!”, la: „Mamă, fă tu!” Problema e că de obicei tindem să subevaluăm capacitățile micuţilor:
„Nu am încredere să-l las să ducă vasul.”
„La petrecere nu o să-i placă, nu cunoaşte pe nimeni.”
„E timid, la grădiniță nimeni nu se joacă cu el.”
De fapt, e fundamental să lăsăm copilul să-şi trăiască propriile experienţe şi greşeli, chiar dacă e neîndemânatic, mai ales când îşi exprimă dorinţa de a face de unul singur
În acest scop, trebuie să creăm în casă un mediu potrivit copilului, lipsit de pericole, aşa încât interdicţiile să fie cât mai rare.
Dacă transformăm copilului în prizonierul unor interdicţii permanente, riscăm să-i inducem o senzatie de neputinţă.
De asemenea, dacă-l copleşim cu avertismente sau dacă îl certăm non stop pentru boacănele sale, îi va fi mult mai greu să dezvolte sentimente de independenţă şi siguranță de sine.
Simțindu-se în dezavantaj față de ceilalți, va tinde să adopte o poziție defensivă, să devină supărăcios şi să reacţioneze agresiv.
2. Sã-l învăţăm să depășeascã dificultățile, în loc să le evite
Dacă încearcă să se urce pe scaun, să ne stăpânim impulsul de a-l ajuta, dar în schimb să-l încurajăm, să-i explicăm cum se face, gata să-l prindem din zbor când cade.
Mai degrabă decât să-i arătăm mereu pericole sufocându-l cu recomandări, să încercăm să-i dăm sfaturile necesare pentru în fruntarea provocărilor de zi cu zi. În loc să spunem „Nu coborî scările aşa repede, o să cazi” , am putea reformula avertismentul prin mesaje pozitive, care să-i întărească încrederea în propriile forţe:
Când cobori scările, uită-te unde pui picioarele. Vezi, treptele aici au înălţimi diferite şi e posibil să ne împiedicăm”;
„Sticla e grea şi trebuie so fii cu ambele mâin. Hai să-ți arăt cum se face!”
3. Sã-l lăsăm sã greșeascã
Toți folosim proverbul: „Omul din greşeli învață.”, dar foarte puțini reuşesc să reziste impulsului de a interveni pentru a evita greselile propriilor copii.
Mai ales atunci când copilul tinde să se descurajeze, e dificil să rezistăm tentației de a rezolva problemele în locul lui şi, pentru a evita frustrările, încercăm să-l ajutăm, uşurându-I sarcinile. Dacă îi luăm sticla din mâini după ce a reuşit să o apuce, fiind gata să se întâmple minunea de a-şi turna singur în pahar, cu riscul de a vărsa un pic de apă pe fata de masă, nu îl împiedicăm doar să-şi însuşească abilităţile necesare, dar îi transmitem şi un mesaj foarte clar, care deşi tacit, riscă să distrugă o încredere în sine, aflată în formare: „Tu nu poţi singur!”
Sigur că, văzându-l în dificultate, intrăm în panică şi am fi în stare să facem totul pentru a-l feri de dezamăgiri, dar asta nu-l va face mai puternic.
Psihologul Gustavo Pietropolli Charmet observă:
„ În fiecare zi în tâlnesc mame care, atunci când îi întrebi pe copiii lor: «Cum te cheamă?», «Şi câți ani ani?», răspund în locul lor: «Il cheamă Iulius, are patru ani.» Aceşti copii sunt destinaţi să se alăture armatei de tineri care, după vârsta de 30 de ani, încă stau cu părinţii”. Aşadar, trebuie oare să-i lăsăm pe copiii noştri să înfrunte dificultățile, fără să mişcăm un deget? Alternativa nu e atât de drastică. Să le fim aproape, să-i ghidăm cu întrebările noastre, să-i susținem, dar să-i lăsăm să găsească singuri soluţia. De fiecare dată când simţim impulsul de a interveni, trebuie să ne străduim să ne întrebăm: „Este copilul în pericol?”
- Dacă răspunsul este da, îl oprim imediat şi îi explicăm mai apoi.
- Dacă nu e aşa, să aşteptăm să ne ceară el ajutorul şi dacă are loc vreun dezastru, să nu-l umilim, ci să ne facem timp pentru a-l ajuta să înțeleagă singur de ce lucrurile nu au mers bine, găsind împreună o soluţie.»
Mult mai multe informații utile găești în cartea ”Copii siguri pe ei, într-o lume nesigură”, scrisă de Nessia Laniado.
Citește și: /https://www.childsnest.ro/ghid-de-prim-ajutor-emotional-in-8-pasi/
