
Aud destul de des, ”nu știu ce să mai mai fac cu el, nu mă ascultă”! Dar oare cât de naturală și normală este această ascultare și cum ajung copiii să poată asculta?
Înainte de a vorbi despre metodele de comunicare, aș vrea să vă spun câteva lucruri despre capacitatea copilului de a asculta, în funcție de etapa de dezvoltare în care se află. Pentru că nu este numai despre cum vorbește adultul, ci și despre cât poate copilul să asculte.
În primul rând, trebuie să știti că, orice copil care se dezvoltă normal, tipic, are o forță interioară, un impuls, care îl direcționează (știți acele momente în care vrea cu orice preț să facă ceva). Iar în primii ani de viață, acea voce interioară îl vă ghida, mult mai mult decât îl vă ghida vocea adultului de lângă el.
Copiii devin ”ascultători” în timp, este deci o caracteristică a noastră, a oamenilor, dar care se dezoltă în 3 stadii, spun specialiștii. Dar, să nu uităm că, aceste stadii depind și de modul în care copiii sunt educați în familiile din care fac parte, de modul în care sunt prezentate și trasate limitele, cu alte cuvinte, de atitudinea adulților față de copil, dar și de cât de bine este pregătit mediul.
- Copilul aflat în primul stadiu de ascultare are vârsta între 0 și 3 ani (aproximativ). Este stadiul în care copilul este ”explorator neconștient”, adică tot ce învată este doar din experiențele sale active, iar această învățare se face fară niciun efort conștient din partea copilului ( ex: un copil în aceasta etapa de dezvoltare nu își vă spune niciodată ”acum vreau să învăț culorile”, pur și simplu le învață cu ajutorul acestei dorințe interioare de care vorbeam). În primul stadiu, copilul ascultă mai mult acel impuls interior și de aceea, dacă i se adresează o solicitare care nu este în concordanță cu ceea ce ”voia” el oricum să facă, nu vă putea asculta adultul.
- Copilul aflat în stadiul 2 de ascultare are vârstă intre 3-4 ani (aproximativ), el cunoaște regulile casei, grupului etc, dar nu poate să le respecte tot timpul (din aceleași motive ca un copil aflat în stadiu 1). Desi este din ce în ce mai conștient de acțiunile sale, dar sunt momente în care nu îi vine natural să fie ”ascultător”.
- Copilul aflat în stadiul 3 de ascultare, are vârstă peste 4 ani (aproximativ), el cunoaște și înțelege limitele și regulile familiei, grupului, societății și le respectă conștient. Repet și aici, copilul poate acum să asculte, dar asta depinde și de modul în care părinții au înțeles ce înseamnă educația cu libertăți și limite clare.
Ca un copil să ajungă să înteleaga niste limite/reguli, are nevoie de o atitudine cu respect din partea adultului, de limite clare și constante din partea tuturor adulților din jurul său. Mai mult de atât, orice pedeapsă/recompensa/manipulare, de orice fel, vă altera capacitatea lui de înțelegere a limitelor și de a le respecta din convingerea că ele îl ajuta.
Acum că știm toate aceste informații despre dezvoltarea copilului, să vedem ce are adultul de făcut.
În primul rând, nu putem vorbi de comunicare eficientă dacă nu vorbim de recunoașterea emoțiilor, iar un copil care nu se simte bine este automat un copil care nu se comporta bine. Știm cu toții cât de plăcut și ușor acceptăm unele emoții, acelea pe care le numim pozitive, dar cât de greu ne vine să le acceptăm pe cele negative, în primul rând pe ale noastre, apoi pe ale copiilor.
Deși greu de acceptat, emoțiile negative au rolul lor, iar atunci când copilul se simte înteles, se simte în același timp în siguranță – o siguranță care îl face să coopereze.
Aceeptarea emoțiilor nu înseamnă să nu pui limite. Dacă există ceva ce nu poate fi făcut, acceptăm emoția sau nemulțumirea, dar în continuare păstrăm limita.
Vă spun un secret! Copiilor, și în general oamenilor, nu le plac DAR-urile. Când auzi ”te înteleg, dar…”, nu vă simțiți deloc mai bine, nu? Mă gândeam eu.
Pentru că am amintit de limite, e important ca acestea să existe și, desigur, să fie constante – în felul acesta, copilul va ști ce poate face și ce nu. Atunci când părintele nu este constant, copilul simte nesiguranță, el nu știe ce se așteaptă de la el – de aici apare de multe ori și comportamentul nepotrivit.
Soluția poate fi o ședință de familie în care să se stabilească ”regulile casei”, în felul acesta toată lumea le știe, toată lumea le respectă. 😊
În al doilea rând, atunci când copilului i se pune o limită, acesta are nevoie de o alternativă la ceea ce voia să facă și nu a putut. Așadar, soluționarea problemei și găsirea alternativei poate fi o oportunitate de colaborare părinte-copil. Veți vedea că va fi mult mai ușor pentru copil să accepte o soluție pe care tocmai el a găsit-o. O simplă întrebare de genul ”tu ce propui să facem în situația asta” îl va face pe copil să se simtă ascultat.
Desigur, comunicarea este o artă, iar abilitățile de care avem nevoie pentru a comunica eficient se învață, în timp. Însăși acceptarea faptului că nu suntem perfecți ne va ajuta să rămânem autentici și să recunoaștem că uneori greșim. Iar repararea greselilor este încă o lecție valoroasă pe care le-o dăm copiilor noștri.
Atunci când mergi în fața copilului tău și îi spui că ai greșit, inclusiv când vine vorba de cum i-ai vorbit, nu îi arați că ești slab, ci îi arați cum să repare o greseală.