Din Cuib

Încredere

Copilul explorează și încearcă lucruri noi în fiecare zi. De fiecare dat când are ocazia de a exersa o nouă abilitate, stima de sine a copilului crește, și cu cât mai mult exersează, cu atât ajunge să o stăpânescă mai bine.

Într-un mediu sigur copilul va putea explora, va avea curaj șă încerce lucruri și materiale noi sau are oportunitatea să exerseze o abilitate.

Atunci când urmezi ritmul natural al copilului îl încurajezi să își asculte propriul corp, să își accepte propriile emoții și să aibă încredere în el, iar toate acestea pot fi baza unor obiceiuri sănătoase care să persiste mult timp de acum înainte.

Sentimentul că este acceptat, că nevoile sale vor fi împlinite, că este iubit și înteles, îl ajută pe copil să își contruiască propria imagine despre lumea în care trâiește – estelumea lui una bună, primitoare, în care poate să exploreze, să crască și să învețe, sau este una ostilă, periculoasă, care nu permite explorarea și în care nu i sunt satisfăcute nevoile de bază?