De la scutece la toaletă

Desprinde-te de informațiile neconstructive pe care le-ai auzit până acum despre tranziția la toaletă și află cum îți poți realmente ajuta copilul să treacă lin prin acest proces.

 

CURS ÎNREGISTRAT

Durata: 3 ore

Cumpără cursul (299 RON)

După achiziție accesul la curs este nelimitat

Nici nu împlinește bine copilul un an, că în jurul tău începe să se audă, tot mai des și mai presant, un cor de voci care te întreabă insistent: ”Și? Gata scutecul? Face la oliță?” – în unele cazuri, întrebările vin chiar mai devreme, pentru că fiecare părinte trebuie să afle de la rudele binevoitoare despre ”vărul X care făcea singur la oliță de la 9 luni” sau ”mătușa Y care și-a învățat copiii fără scutec de la 10 luni, și bine a făcut, că a scăpat de o grijă”. Sună cunoscut?

 

Sunt aici să-ți spun că multe din lucrurile pe care le credeai până acum despre tranziția copiilor de la scutece la toaletă sunt, din păcate, greșite, nefondate științific și complet neproductive pentru cei mici. Am conceput acest curs de 3 ore după ce am lucrat îndeaproape alături de părinți și copii timp de peste 6 ani – și am decis că familiile au nevoie de o abordare nouă, informată și empatică, pentru a face din renunțarea la scutec un proces lin și calm, nu un tur stresant de forță pentru a-i mulțumi pe cei din jur. Pentru că nu e vorba despre ei: e vorba doar despre tine și despre copilul tău.

Din cursul meu vei afla informații despre:

  • Când este momentul potrivit pentru a începe tranziția de la scutec la toaletă și semnele din partea copilului de care trebuie să ții cont.
  • Care sunt diversele etape de dezvoltare ale celor mici, din perspectiva mersului la toaletă, și cele mai comune frici prin care aceștia trec.
  • Cum poți ajuta realmente tu, adultul, în acest proces și care este rolul tău (atenție, îți vei da seama că acest rol este foarte diferit de cel pe care l-au avut părinții tăi, pe când chiar tu ai trecut prin această tranziție).
  • Cum pregătim mediul pentru acest proces (ce cumpărăm și cum rezistăm campaniilor de marketing din jurul adaptării la oliță sau toaletă).
  • Ce jocuri putem face alături de copil pentru a-i elimina anxietatea și a-l deschide spre această tranziție.
  • Cum putem depăși presiunea pusă pe umerii noștri de cei din jur când vine vorba de adaptarea la toaletă a copiilor.
  • Ce mituri circulă în jurul acestei adaptări și cum le putem demonta, calm și logic.
  • Care pot fi efectele nedorite ale unei adaptări grăbite și înainte de vreme, pe termen scurt și lung.

Cursul meu ți se adresează dacă:

  • Ești părinte de doar câteva luni – pentru că multe dintre informațiile regăsite în curs se pot aplica foarte devreme, astfel încât întreg procesul va fi lin și corect. Îți recomand să începi încă de pe acum pregătirea, pentru a nu fi nevoit ca la 2-3 ani să corectezi, tardiv, niște practici învechite pe care poate le-ai moștenit, la rândul tău, de la alții.
  • Ești părinte cu un copil care deja se află în acest proces de tranziție și te simți confuz, nesigur, cu senzația clară că nu există progres sau că pe undeva, faci ceva greșit.
Cumpără cursul

După achiziție accesul la curs este nelimitat

Iată cum te va ajuta acest curs

  • Îți va aduce claritate, structură și calm: vei ști exact ce trebuie să faci, pas cu pas și etapă cu etapă, pentru ca tranziția de la scutec la toaletă să fie lină, fără stres, panici, pedepse și recompense.
  • Vei putea face diferența între informația corectă, certificată de oameni de știință, psihologi și experți în dezvoltarea copilului, și miturile transmise din generație în generație și aflate apoi de la rude, cunoștințe sau alți părinți din parc.
  • Vei putea fi un partener cald și empatic pentru copilul tău în această călătorie, nu un profesor rigid, orientat spre reguli și dresaj strict.
  • Deși vorbim despre o tranziție a copilului, vei înțelege cât de important este rolul tău, al adultului, pentru că atmosfera emoțională din jurul întregului proces este setată de părinte.
  • Vei putea lua decizii înțelepte despre investițiile pe care trebuie să le faci în perioada aceasta – în jurul tranziției de la scutec la toaletă s-a format o întreagă industrie, în marea ei parte inutilă și costisitoare.
  • Vei putea avea informațiile suficiente pentru a răspunde, cu calm, presiunii celor din jur, și de a ignora insistența cu care îți sunt criticate deciziile sau progresul copilului tău.
  • Vei înțelege ce poate nu a mers bine în propriul proces de adaptare și cum anume te-a făcut să te simți acesta acum 20, 30 sau 40 de ani, pentru a nu repeta aceleași greșeli.
Program-Online-Montessori-Acasa-Gabriela_Hranovschi

Cursul se adresează părinților cu copii de peste 3-4 luni, iar eu te invit să îl parcurgi cât mai devreme, pentru a putea avea un proces de tranziție lin și corect.

Cumpără cursul

După achiziție accesul la curs este nelimitat

Iată acele probleme pe care majoritatea părinților și le pun atunci când copiii lor încep să se apropie de vârsta la care cei din jur cred că ar trebui deja să folosească olița sau toaleta (și care sunt aduse cel mai des în discuție în ședințele de consiliere):

  • Dacă nu îl învăț acum să facă la oliță, în acest segment de vârstă, când este foarte mic, mai târziu îmi va fi foarte greu.
  • Îmi este teamă și rușine să nu rămână în scutece până la 5-6 ani sau chiar mai târziu.
  • Fără să vreau fac comparații cu alți copii, iar faptul că al meu a rămas în urmă îmi provoacă frustrare și mă face să mă simt un părinte rău.
  • Nu mai suport presiunea și întrebările celor din jur, care vor să forțeze acest proces.
  • Am amintiri neplăcute din propria tranziție de la scutec la toaletă și nu îmi doresc aceeași experiență pentru copilul meu.
Cumpără cursul

După achiziție accesul la curs este nelimitat

Despre mine

Sunt Gabriela Hranovschi, specialist Montessori certificat de Association Montessori Internationale și consilier pentru părinți, cu o experiență de 6 ani în lucrul cu copiii și părinții și fondatorul Child`s Nest.

Scopul meu este să ajut părinți și familiile să își păstreze autenticitatea și în același timp să identifice și să răspundă nevoilor copiilor lor, încă din primele luni de viață.

”Cred că primii ani de viață ne definesc într-un fel sau altul modul în care ne dezvoltăm și suntem pe tot parcursul vieții.  Este o perioadă în care copilul învață mai multe lucruri decât în oricare alta din viața sa.”